Mama cu tata au
plecat de dimineață la Kaufland. Eu și Kira a trebuit să ne descurcăm de unele
singure. Am decis să facem niște fișe cu matematică. Cînd le-am terminat am
decis să privim puțin televizorul pînă vin mama și tata. În timp ce
priveam am auzit un ciripit de papagal, m-am dus repede la colivia lui, Blue se
agita încontinuu. Eu în timpul acela îmi puneam niște întrebări la care tot eu
răspundeam. M-am întrebat de ce se agită Blue. Poate îi e foame? I-am dat
mîncare, dar nu îi era foame. Poate vrea afară din colivie? Da, asta era
soluția, dar atunci mi-am amintit că le-am promis părinților să nu deschid colivia
lui Blue pînă cînd vin ei. Am
ascultat ce mi-au zis părinții, dar Blue nu era de-acord. M-am dus să privesc
televizorul, dar Blue nu-mi dădea voie, m-am dus în fiecare secundă la el, dar
nu-mi dădea voie să mă odihnesc. Cînd a venit mama i-am dat drumul din
colivie și Blue era în sfîrșit fericit.