Master-class de biscuiți

 

Ce-ai face dacă...

 

Dalbe și iar dalbe

 

Fetele extraordinare aleg să fie...

 

Regensburg

 

20 de fete extraordinare care au schimbat lumea

 

Cu busola prin oraș

Azi la școală, la lecția de științe ale naturii ne-am împărțit în patru grupe și fiecare grupă avea câte o hartă și o busolă. Ne-am pornit cu profesoara în oraș și aveam patru opriri la care să ne oprim. Prima grupă ne-a condus cu busola până la prima oprire, la o intersecție de stradă. Al doilea grup, în care eram și eu, a condus clasa până la catedrală. Grupul trei ne-a condus la o altă intersecție de drum și grupul patru ne-a dus într-un parc de lângă gară. Acolo ne-am jucat în parc și doamna Stopfel ne-a servit cu cornulețe cu ciocolată. Mi-a plăcut mult când eu cu prietena mea Selina am condus toată clasa urmărind busola. Când am trecut pe lângă Euro schop, un magazin de lucruri de un euro, toți copii au exclamat: Euro schop! Și am înțeles că ei cunosc acest magazin.

Gusti, câinele învățător

La noi în clasă vine câteodată un câine, unul mare, cu blană albă, creață și scurtă. O cheamă Gusti. Când a venit prima dată eu mă temeam să mă apropii, dar când am văzut că ceilalți o mângâie, se joacă cu ea, am prins și eu la curaj. Câteva zile mai târziu, am văzut fotografia lui Gusti la panoul cu fotografiile învățătorilor. Și m-a mirat tare. Gusti este învățătoare? Când vine la noi în clasă Gusti se tăvălește pe jos, apoi doarme în timp ce noi învățăm. Tare bine îi este lui Gusti!

Marea mea carte despre univers

 

Cum am zburat cu avionul

De mai mult de o lună stăm în Germania. Ne-am planificat această călătorie de mult timp. Mi-am adus aminte de călătoria cu avionul. Mai zburasem eu de mai multe ori cu avionul, dar nu-mi amintesc acum cum erau senzațiile de atunci. Oricum, să vă povestesc cum a fost: am stat în aeroportul din București, iar acolo am ajuns cu autocarul noaptea. În aeroport am mâncat bine și ne-am odihnit bine. Când mama ne-a spus că mai avem jumătate de oră ne-am pregatit. Când a venit timpul să mergem ne-am luat bagajele, ne-am dus la casa doisprezece și am urcat în avion. Ne-am așezat pe locurile noastre și ne-am pregătit. Când eram pe punctul de decolare Kira a tras un mic țipăt de uimire. Eu, pentru că eram la geam am putut vedea norii și casele, dar pentru că Kira era la dreapta mea nu le putea vedea. Când a auzit că văd norii s-a supărat. Mama i-a zis că va putea sta în locul meu când o să auzim în boxe un sunet. Când s-a auzit acel sunet Kira s-a dus drept să-mi ceară locul. Eu i l-am dat. Apoi ne-am jucat, am băut și am ajuns cu bine în aeroportul din Germania.

Supă de melci

Supă de iepure

Mura

De o săptămână stau la bunei, iar pisica lor a născut un pisoiaș fetiță. I-am dat numele Mura. Ne jucăm cu ea foarte mult iar acum în timp ce ne jucam cu ea a adormit la mine în brațe. Kira s-a supărat și a început să zică: Doar la tine adoarme Mura, la mine niciodată nu va vrea să stea.

Spitalul de insecte

Trebuie să găsești o insectă rănită. Apoi ar trebui să-i faci un pat. Cum faci cabina acelei insecte? Iei o jumătate de coajă de nucă, în ea așterni o floare mică așa ca să mai rămână un pic de loc. Acolo pui ceva semincioare pentru mâncare. Floarea este patul acelei insecte, iar semincioarele sunt mâncarea. Pui insecta pe pat, iar ea când vrea se duce și mănâncă, doarme și se odihnește ca într-un adevărat salon. Până acum am avut ca pacienți o vaca domnului, o muscă, un fluture, încă un fluture, o buburuză, încă o buburuză și doi păianjeni, mari! Un păianjen avea trei picioare și un ochi. Musca era pe patul de moarte. Nu se clintea deloc când am găsit-o. Un fluture suferea că nu putea zbura. Cărăbușul nouă ni s-a părut că era bolnav tare că nu putea merge, dar de fapt era mort. O buburuză nu avea un picior, alta nu știu ce avea, dar nu mergea. Un fluture s-a așezat la noi pe buchețelul de flori și s-a făcut bine, dar nu am observat ce a avut. Iar altui fluture i s-a luat praful de pe aripi și nu putea zbura. Dar când am venit să vedem cum se mai simte, el deja zbura. Ne-a mers bine cu spitalul azi.

O zi super și o durere foarte mare

Ziua de astăzi a fost una foarte super, pentru că am spionat! Împreună cu Kira i-am spionat pe băieții lui nenea Ghenea, de după gard. Principalul, joaca avea sens ca ei să nu ne vadă. După ce am spionat am servit prânzul afară. Și colo era ceaunul foarte fierbinte cu mâncare și când l-am apucat m-am fript foarte tare. Era atât de fierbinte, parcă am atins focul! Bunica mi-a zis: Du-te repede și îți clătește mâna cu apă rece și eu m-am dus repede și am făcut, dar mi-a fost foarte greu, tot mă durea tare. Mi s-a încrețit pielea acolo. După prânz am decis să dorm la amiază, pentru că când dorm suport mai ușor durerea. Așa că m-am culcat la amiază. Când m-am trezit, am mâncat un iaurt afară, că deja nu mă mai durea deloc, era doar un semn acea pielicică, am mâncat un iaurt cu un pic de dulceață și fulgi, cu bunelul, pe scrânciob.

Învață de la soare și fii voios ca el

Masa urșilor

Ultima dată am luat un taburete din asta mare, l-am așternut cu un cearșaf frumos-frumos, apoi am pus pe el farfuriuțe mici cu semincioare și câteva lumânări. Am pus perne în jurul taburetei pe care să ne așezăm. Am stins luminile și am început să povestim. Și avem și concursuri! I-am dat o hartă cu încercări lui bunelul și o hartă Kirei. Bunelul trebuia să inventeze un dans și să spună o amintire din copilărie. Kira trebuia să danseze și să cânte un cântec pop. Și mai erau încă două încercări la bunelul și la Kira, dar era târziu și am trecut la ultima provocare. Era o ghicitoare și ei trebuiau să ghicească despre ce loc este vorba și acolo era ascunsă surpriza lor.   

Cum putem salva animalele în pericol

În lumea minunată a prințeselor

Spioana

La amiază, când m-am prefăcut că dorm, mama a uitat să ne pună surprizele sub pernă pentru că a adormit prima dintre noi trei. Câteodată, noi ne înțelegem cu mama să ne pună surprize dulci sub pernă când dormim. Când au adormit și Kira și mama m-am trezit ușor din pat, am călcat ușor pe podele să nu fac zgomot și m-am dus în camera mea. Am tăiat o bucățică de hârtie și pe ea am scris așa: Mama, pune-ne surprizele sub pernă. Apoi m-am dus la mama și i-am pus ușor biletul pe cap. Dar mama nu a reacționat deloc. Îmi place să spionez la amiază. Și am început să-l spionez pe tata. Era la bucătărie. Am intrat încet pe furiș și l-am ascultat. Nu m-a observat deloc. Dar nici nu a scos nici un cuvânt. Apoi s-a dus în bibliotecă să lucreze, iar eu în continuare l-am spionat. El lucra și lucra și doar asta se auzea.

Paul și Slinchi

Ziua aceasta a fost una foarte specială. Când am mers cu părinții la pădure, am văzut ceva ce nu vezi chiar în fiecare zi. Am văzut foarte mulți melci căsătoriți. Eu eram preotul de cununie și care melci nu erau căsătoriți îi puneam unul lângă altul să se cunoască. Iar ei își scoteau cornițele și le împreunau. Le cântam: melc, melc codobelc ieși afară dacă vrei să te măriți cu acest băiat, ori cu această fetiță drăguță, melc, melc codobelc. Mi-a plăcut foarte mult de o pereche pentru că erau curați și foarte frumoși împreună. Și am hotărât să-i iau pe o seară acasă, chiar dacă tata și mama erau cam împotrivă. Mă tot întrebau: crezi că o să se simtă bine la noi acasă?  Doar n-o să-i pui iar pe orhidee să o mănânce? Am adus odată niște melci la noi acasă și ne-au mâncat frunzele de orhidee. Și mama i-a aruncat peste geam. Mi-a spus că ei vor cădea pe iarba moale, dar eu și acum mă simt foarte trist când îmi amintesc. Melcii pe care i-am luat azi din pădure vreau să-i țin acasă mai multe zile să văd cum depun ouă și cum ies melcușorii din ele. Le-am dat numele Paul și Slinchi.

Poveste despre bunelul Ion

Ion Negură
profesor și deputat în Parlament

A fost odată un băiat care s-a născut în război. Îl chema Ion. Trăia într-o familie săracă și de aceea era cioban la oi. Și de aceea nu avea prea mult timp să meargă la școală deși îi plăcea să învețe. După ce a terminat școala a mers la universitate și a învățat atât de bine încât i-au dat bursă mărită. După aceea a început doctoratul la Moscova. Când s-a întors de la Moscova a devenit profesor de psihologie la universitatea Ion Creangă și deputat în primul parlament al Republicii Moldova.   

Primii melci la noi în casă

Nu știu cum, dar mama și tata mi-au făcut rost de melci, chiar dacă doream doar doi. Acum avem trei. Îi cheamă Zizi, Cici și Mimi. Sunt foarte mărunți pentru mine. Cât unghia mea mică. Dar cresc mare cât palma tatei. Am luat un vas de plastic din vesela mamei de la bucătărie și am pus acolo pamânt de cocos, i-am pus varză și măr. Când și-a scos coarnele primul melcușor, cred că era Mimi, m-am simțit foarte bine! Pentru că unde melcii se simt bine, acolo mă simt și eu bine. Lui Zizi îi place să se urce pe pereții casei lui. Lui Mimi îi place să descopere lucruri noi, cum ar fi o picătură de apă sau o bucată de măr. Lui Cici îi place să stea la dos, în pământ. 

Tatuaje. Lipește, colorează, distrează-te

Autocolante cu prăjituri și înghețate

Un alfabet doar al meu

Astăzi nu s-a întâmplat nimic deosebit. Doar faptul că am inventat un alfabet doar al meu. Astăzi a fost ziua lui NU! și a refuzurilor. Am refuzat să merg cu tata la pădure și am refuzat să fac gimnastică. 

Eu cu Kira când priveam televizorul Blue era închis în colivie, dar când am vrut să facem niște fișe de matematică l-am văzut că era în afara coliviei. M-am gândit: tare deștept o fi fost.

20 de băieți extraordinari care au schimbat lumea

O carte nouă în biblioteca mea!

         

Povești de seară pentru fete rebele

Poveste despre învățătoarea mea

Daniela Coroianu
învățătoare și dansatoare

A fost odată o fetiță căreia de mică îi plăcea dansul. O chema Daniela. Orice muzică auzea, dansa. Cînd a terminat liceul, a început colegiul, 

să devină dansatoare, dar mama ei nu era de acord, așa că a învățat să învețe copii, dar visul ei de a deveni dansatoare nu a dispărut. Deși îi plăcea să învețe copiii, oricum ea a insistat să o învețe să danseze și într-un final a învățat-o cum să danseze. Dar i-a plăcut atît de mult să învețe copiii încît a învățat alte fete să danseze și în același timp a învățat copii la liceul Waldorf. Iar eu am fost una din elevele ei care au îndrăgit-o foarte mult. 

Nu contează dacă greșești, contează să mergi mai departe. Daniela Coroianu 

Harta pădurii, de acasă până în poiana cu flori

Prințesa câine, de Voica Negură

O prințesă care s-a născut de ziua mea, pe 29 martie 

Blue

Melcușorul, de Lavinia Braniște

Figurine din hârtie - origami și aplicații

Familia de nori

Ieri am fost la pădure. Cînd am observat norii l-am întrebat pe tata: Norii ăștia seamănă cu familia noastră, nu-i așa? Chiar așa, Voica, chiar seamănă cu familia noastră. Kira exclamă: Familia norilor se uită la noi! Erau patru nori unul lîngă altul. Prima eram eu. Al doilea nor era tata. Lîngă el era norul mama. Iar lîngă mama stătea Kira. Papagalul nor stătea deasupra norului Kira. Avea față de Donald Tramp. Mi s-a părut tare amuzant. Ce păcat că nu era și mama cu noi. Am venit acasă și am desenat pentru mama familia de nori din pădure.

Primul Paște al lui Blue

Azi e Paștele, primul Paște al lui Blue. Îi vom curăța colivia pentru că e plină de gunoi. Am ciocnit ouăle, dar Blue tăcea, tăcea atît de tare încît ne-a făcut să-i dăm drumul din colivie. Cînd i-am dat drumul a început să strige și să cînte tare. Vi se pare ciudat? De obicei cîntă cînd stă în colivie și e cam tăcut cînd stă în afara coliviei. Mereu vă povestec numai despre Blue, dar de acum vă voi spune și ce se întîmplă ziua în familia mea. Astăzi am jucat foarte bine fotbal în pădure. Desi niciodată nu am jucat fotbal. Ne-am împărțit pe echipe. Eu cu tata eram într-o echipă, iar mama cu sora mea Kira erau în altă echipă. Mama a plecat peste jumătate de oră că trebuia să pună carnea la rolă. De data asta a rămas doar portarul Kira și doi jucători. Eu am pierdut doar două goluri cînd eram portar, dar Kira pierdea mai mereu. Cînd am ieșit la pădure după amiază poiana noastră secretă era ocupată de altă familie. Atunci m-am înfuriat atît de tare încît îmi venea să strig la ei, dar m-am înfuriat doar pe părinți și pe situație. Părinții au încercat să mă liniștească, dar nu au reușit. Am stat pe buturugile noastre și ne-am întors acasă. Eu pe drum am fost la fel înfuriată. Și acasă un picuț. Dar mi-a trecut repede pentru că îi iubesc mult.  

La Paști, de George Topârceanu

Familia lui Blue

De data aceasta i-am dat drumul de dimineață lui Blue din colivie, a stat cuminte și a scos niște sunete altfel, mai line, ca un clopoțel, nu un piuit de papagal. Cînd am plecat din bucătărie, Blue se cățăra pe toate mobilele. La un moment nu am mai auzit ciripitul lui, m-am dus în bucătărie și nu l-am văzut, m-am dus repede la mama și la tata și le-am zis că nu-l văd și mama a venit repede. L-am găsit pe un dulap, acel dulap era preferatul lui. Blue se uita la geam. Păsările de afară îi aminteau de familia lui. Chiar așa.

Singure acasă

Mama cu tata au plecat de dimineață la Kaufland. Eu și Kira a trebuit să ne descurcăm de unele singure. Am decis să facem niște fișe cu matematică. Cînd le-am terminat am decis să privim puțin televizorul pînă vin mama și tata. În timp ce priveam am auzit un ciripit de papagal, m-am dus repede la colivia lui, Blue se agita încontinuu. Eu în timpul acela îmi puneam niște întrebări la care tot eu răspundeam. M-am întrebat de ce se agită Blue. Poate îi e foame? I-am dat mîncare, dar nu îi era foame. Poate vrea afară din colivie? Da, asta era soluția, dar atunci mi-am amintit că le-am promis părinților să nu deschid colivia lui Blue pînă cînd vin ei. Am ascultat ce mi-au zis părinții, dar Blue nu era de-acord. M-am dus să privesc televizorul, dar Blue nu-mi dădea voie, m-am dus în fiecare secundă la el, dar nu-mi dădea voie să mă odihnesc. Cînd a venit mama i-am dat drumul din colivie și Blue era în sfîrșit fericit.

Călătorie în corpul uman

Blue a doua zi în casa noastră

Astăzi m-am trezit în bună dispoziţie pentru că începea o nouă zi cu papagalul meu. Apropo, pe papagalul meu îl cheamă Blue. De aici vine şi titlul blogului Jurnalul fetei blue. Papagalul meu astăzi s-a simţit cam rău. Se agita prin cuşcă în timp ce eu îl priveam. M-am simțit cam rău, dar am încercat să văd de ce se agită. Dar nu am reușit. Cînd am mers la pădure mama a stat acasă și l-a supravegheat. I-a dat muzică clasică și s-a liniștit. Cînd am venit de la pădure Blue era ca nou. Am luat cina. Blue de obiciei nu mănîncă nimic, dar acum și-a băgat chiar și capul în farfurie.

***

Ieri a fost o zi deosebită. Micuțul papagal a venit la noi în casă. M-am simțit super, dar Kira nu prea bine. Am încercat să o înveselesc, dar nu am reușit. În sfîrșit mi-a zis ce o deranjează și mi-a zis: „Voi îl iubiți mai mult pe papagal ci nu pe mine”.

Cadoul

Astăzi va veni un domn care ne va aduce unul dintre cadourile Kirei de ziua ei. Oricum dacă nu e ziua ei pentru că acest cadou nu poate răbda pînă la ziua Kirei pentru că este un papagal adevărat.

Creează, confecționea-ză și joacă-te

4 luni de primăvară

Apropo am vrut să vă spun că primăvara are 3 luni. În prima lună m-am născut Eu. În adoua lună s-a născut Kira, sora mea. În a treia lună s-a născut tatăl meu. Știți, mă gîndeam eu așa, de ce n-ar exista 4 luni ca mama să se nască în luna a 4.

***

Astăzi aș vrea să caut informații despre papagali și melci. Astăzi aș vrea să semnez tot ce văd că se mișcă afară. Azi voi pune toate desenele mele și ale Kirei în cutii de carton. Îmi voi uda planta. Mă voi juca de-a spioanele. Vom vorbi cu buneii.

Cafeaua lui tata

Poezie de râs

Iepurașul vine pe dea lungul nopții,

Ne lasă în cămară dulciuri și pîrjoală.

Cînd a terminat se duce la culcat

Și ce credeți că a visat,

A visat un cozonac.

Poezii

Am văzut o floare la fereastra mea,

Vai, ce sa întîmplat,

M-am uitat mai bine

Nu era o floare

Era o buburuză ce zbura spre soare.

*** (despre bunelu)

Ai părul alb ca neaua

Și ochi azurii,

Te joci cu mine zilnic

Și mergem pe cîmpii.

Mă simt bine

Azi mă simt bine. Nu mi-a plăcut deloc că m-am certat cu mama. Azi vreau să încerc o rețetă nouă de biscuiți. Aș vrea după amiază eu să fac ceaiul. Aș vrea să vorbesc cu buneii. Să îmi ud planta. Să ne jucăm de-a masa urșilor. Trei cuvinte pe care le respect eu și familia mea sunt: înțelegere, respect, iubire.

O zi plină

Astăzi mă simt superb. Împletesc iepurele Kirei de Paști. Vorbim cu buneii. Fac matematica cu + și -, yoga și gimnastică și mă joc cu Kira. M-am certat cu tata la pădure deși ne-am simțit tare bine.  

Totul va fi bine

De duminică

Familia mea

Astăzi  e data de iubire pe care toată  lumea  o  așteaptă. Si  eu tot o aștept. Pentru că toată  lumea  o  așteaptă. Mă cheamă Voica și toți care citesc să știți că vă iubesc. Pe sora  mea o cheamă Kira, e cea mai  bună dintre surori. Mama mea e Aurelia, e cea mai bună dintre mame, îmi zîmbește ca o floare. Tatăl meu e sociolog, e puternic, arătos cînd mă ia pe mine în brațe mă sufoc de nu mai pot.

Cu sora mea Kira uneori ne certăm, dar acum nu ne-am certat și chiar mă bucur pentru mine și pentru ea. Mama și tata fac germana iar eu cu Kira ne plictisim așa tare. Îmi iubesc familia, dar uneori Uff, ce plictiseală.

Familia mea este uneori atât de generoasă!!!

Familia mea este uneori ciudată.

Familia mea este foarte numeroasă.

Familia mea uneori este pur și simplu perfectă.

A fost odată o fata care avea o familie perfectă.

Stai acasă!

Amintiri din carantină

Preferata mea zi la școală a fost ziua îndrăgostiților. Știți ce a fost atît de palpitant? Era o cutie în care puneai felicitări. Era important să scrii clasa în care să se ducă felicitarea pe care ai făcut-o. Oare ce să vă mai povestesc? A, știu ce. La școală am deschis un salon de frumusețe. Acolo eu cu prietenele mele îți facem coafuri, tatuaje și semne să nu uiți ceva. Pentru cea mai frumoasă coafură trebuie să dai 3 lei. Pentru celelalte coafuri trebuie să dai 2 lei. Pentru tatuaje trebuie să dai ceva la schimb. Pentru semnele să nu uiți ceva trebuie să dai 1 leu.

Vreau să vă povestesc că îmi plac mult cîinii. Știu să-i desenez și odată la școală ne-a citit o poveste despre un cîine și cînd s-a terminat povestea ne-a rugat să desenăm cîinele cum ni l-am imaginat. După ce au desenat toți copiii cîinii lor, învățătoarea a rugat să-i arătăm în fața clasei. Cînd a venit rîndul meu toți copiii au zis OAU!

Acum aș vrea să vă spun că îmi plac mult iepurii. De desenat nu prea bine îi desenez. Îmi place carnea lor și îmi place că sunt pufoși și adorabili.