Blue

Primul Paște al lui Blue

Azi e Paștele, primul Paște al lui Blue. Îi vom curăța colivia pentru că e plină de gunoi. Am ciocnit ouăle, dar Blue tăcea, tăcea atît de tare încît ne-a făcut să-i dăm drumul din colivie. Cînd i-am dat drumul a început să strige și să cînte tare. Vi se pare ciudat? De obicei cîntă cînd stă în colivie și e cam tăcut cînd stă în afara coliviei. Mereu vă povestec numai despre Blue, dar de acum vă voi spune și ce se întîmplă ziua în familia mea. Astăzi am jucat foarte bine fotbal în pădure. Desi niciodată nu am jucat fotbal. Ne-am împărțit pe echipe. Eu cu tata eram într-o echipă, iar mama cu sora mea Kira erau în altă echipă. Mama a plecat peste jumătate de oră că trebuia să pună carnea la rolă. De data asta a rămas doar portarul Kira și doi jucători. Eu am pierdut doar două goluri cînd eram portar, dar Kira pierdea mai mereu. Cînd am ieșit la pădure după amiază poiana noastră secretă era ocupată de altă familie. Atunci m-am înfuriat atît de tare încît îmi venea să strig la ei, dar m-am înfuriat doar pe părinți și pe situație. Părinții au încercat să mă liniștească, dar nu au reușit. Am stat pe buturugile noastre și ne-am întors acasă. Eu pe drum am fost la fel înfuriată. Și acasă un picuț. Dar mi-a trecut repede pentru că îi iubesc mult.  

Familia lui Blue

De data aceasta i-am dat drumul de dimineață lui Blue din colivie, a stat cuminte și a scos niște sunete altfel, mai line, ca un clopoțel, nu un piuit de papagal. Cînd am plecat din bucătărie, Blue se cățăra pe toate mobilele. La un moment nu am mai auzit ciripitul lui, m-am dus în bucătărie și nu l-am văzut, m-am dus repede la mama și la tata și le-am zis că nu-l văd și mama a venit repede. L-am găsit pe un dulap, acel dulap era preferatul lui. Blue se uita la geam. Păsările de afară îi aminteau de familia lui. Chiar așa.

Singure acasă

Mama cu tata au plecat de dimineață la Kaufland. Eu și Kira a trebuit să ne descurcăm de unele singure. Am decis să facem niște fișe cu matematică. Cînd le-am terminat am decis să privim puțin televizorul pînă vin mama și tata. În timp ce priveam am auzit un ciripit de papagal, m-am dus repede la colivia lui, Blue se agita încontinuu. Eu în timpul acela îmi puneam niște întrebări la care tot eu răspundeam. M-am întrebat de ce se agită Blue. Poate îi e foame? I-am dat mîncare, dar nu îi era foame. Poate vrea afară din colivie? Da, asta era soluția, dar atunci mi-am amintit că le-am promis părinților să nu deschid colivia lui Blue pînă cînd vin ei. Am ascultat ce mi-au zis părinții, dar Blue nu era de-acord. M-am dus să privesc televizorul, dar Blue nu-mi dădea voie, m-am dus în fiecare secundă la el, dar nu-mi dădea voie să mă odihnesc. Cînd a venit mama i-am dat drumul din colivie și Blue era în sfîrșit fericit.

Blue a doua zi în casa noastră

Astăzi m-am trezit în bună dispoziţie pentru că începea o nouă zi cu papagalul meu. Apropo, pe papagalul meu îl cheamă Blue. De aici vine şi titlul blogului Jurnalul fetei blue. Papagalul meu astăzi s-a simţit cam rău. Se agita prin cuşcă în timp ce eu îl priveam. M-am simțit cam rău, dar am încercat să văd de ce se agită. Dar nu am reușit. Cînd am mers la pădure mama a stat acasă și l-a supravegheat. I-a dat muzică clasică și s-a liniștit. Cînd am venit de la pădure Blue era ca nou. Am luat cina. Blue de obiciei nu mănîncă nimic, dar acum și-a băgat chiar și capul în farfurie.

***

Ieri a fost o zi deosebită. Micuțul papagal a venit la noi în casă. M-am simțit super, dar Kira nu prea bine. Am încercat să o înveselesc, dar nu am reușit. În sfîrșit mi-a zis ce o deranjează și mi-a zis: „Voi îl iubiți mai mult pe papagal ci nu pe mine”.

Cadoul

Astăzi va veni un domn care ne va aduce unul dintre cadourile Kirei de ziua ei. Oricum dacă nu e ziua ei pentru că acest cadou nu poate răbda pînă la ziua Kirei pentru că este un papagal adevărat.